joi, 15 octombrie 2009

De ce trebuie sa ne scoatem ochelarii de cal

Ieri m-am inscris la Blog Action Day. Ei invita in fiecare an bloggerii sa scrie despre o anumita tema in aceiasi zi. Anul acesta este vorba despre schimbarile climatice.

Citeam de curand un post despre regula 1-9-90. Pe scurt, regula spune ca 90% din membrii unei comunitati (online sau de alt tip) utilizeaza resursele puse la dispozitie dar nu contribuie, 9% contribuie ocazional si doar 1% sunt responsabili de majoritatea contributiilor. In unele comunitati proportia celor care contribuie poate fi chiar si mai mica.

Ne mai mira atunci ca se face atat de putin pentru a preveni schimbarile climatice? Oamenii nu se gandesc prea mult la lucrurile pe care le intalnesc zilnic. Vremea este un lucru care ne insoteste in fiecare zi din viata noastra. Ne plangem ca este prea cald, prea frig, prea umed. Insa nu ne gandim de ce uneori este prea cald. Si ce putem face ca in viitor sa nu mai fie asa de cald. Este enervant uneori cat de putin ne gandim la consecintele actiunilor noastre. Traim de parca saptamana viitoare nu exista. Stiu, este epuizant sa traiesti gandindu-te mereu la viitor. Insa trebuie sa ne extindem orizontul dincolo de cele cateva zile pe care le luam in considerare cand luam decizii ca a merge la magazinul ce se afla la un 1km de casa cu masina, sau a taia copacii din padure ca sa platesc ratele la televizorul cu plasma, sau a cumpara chestii pe care le folosesc de cateva ori si apoi le arunc. Pentru ca altfel faimoasa fraza a doamnei Pompadur - "Dupa noi potopul" - o sa devina o realitate infricosatoare. Si nu pentru noi, ci pentru copii nostri.

Daca nu stii de unde sa incepi, ai aici cateva idei. Dar cel ma simplu ar fi asta: inainte sa cumperi orice gandeste-te "oare am neaparata nevoie?". Si daca raspunsul este "nu" sau "poate nu" atunci orienteaza acei bani catre altceva. Nu este rusinos sa consumi mai putin. Este o dovada de respect. Toate resursele noastre provin din natura. Si atata vreme ca tratam natura cu respect, vom avea resurse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu