Mentalitati diferite

Ieri am stat in microbuz langa o doamna de etnie roma. La un moment dat s-a urcat o alta doamna care o cunoastea si au inceput sa vorbeasca. Raspunsul la inevitabila intrebare "ce ai facut azi" mi-a aratat cat de diferiti pot fii unii oameni. Parafrazez o discutie cu raspunsuri si intrebari referitor la subiect: "m-am dus sa imi vad nepoata la spital, este bolnava. Dar nu stiu cum o cheama (n.r. numele de familie), pentru ca nu sta la mine in curte si nu stiam sigur nici la ce spital este - eu intelesem Victor Babes pentru ca are pneumonie - dar nu am gasit-o. Si cei de la spital nu m-au ajutat deloc, deci i-am dracuit pe toti si am plecat."

Eu daca nu aveam si numarul salonului, adresa spitalului si eventual numarul de telefon al persoanei la care ma duc nici nu incercam sa plec de acasa.

Astazi, pe messenger o prietena imi spune ca nu ma intelege de cele mai multe ori. Deci si eu pot fi la fel de criptica pentru altii. Asta pune lucrurile in perspectiva. Mai ales ca a comunica este miezul jobului meu.

Detalii

Uneori stau si ma intreb care varianta este corecta: "Dumnezeu este in detalii" sau "Diavolul este in detalii". Pentru ca, in ultimele zile, ma tot lovesc de faptul ca lucrurile marunte iti rapesc cel mai mult timp. Din acest punct de vedere, as zice ca a doua varianta este corecta - a pierde timp nu poate fi un un lucru bun. Dar apoi te gandesti ca un mic detaliu poate schimba o situatie, o camera, o propozitie in bine.  Si atunci se aplica prima varianta. 

Se pare ca totul sta in punctul de vedere pe care alegi sa il adopti. Ca majoritatea lucrurilor din viata, de altfel. Ceea ce se leaga de liberul arbitru. Anxietatea libertatii de a alege cum sa privesti lucrurile. Ei, asta este un subiect care poate sa iti provoace cosmaruri. Dar este prea tarziu si sunt prea obosita sa mai il dezbat. Doar vroiam sa imi scot niste detalii din cap.

:-)

Singurul lucru pe care il poti controla...

...esti tu insuti. Este o idee care se regaseste atat in filozofiile orientale dar si in psihologie. Nu ai control asupra ce gandesc sau simt ceilalti oameni si este o iluzie sa crezi ca le poti influenta cu adevarat. Insa nevoia de control, stabilitate si siguranta este atat de profunda in psihicul nostru incat incercam sa controlam tot ce ne inconjoara: obiecte sau oameni. Si de cele mai multe ori esuam. Ceea ne provoaca anxietate, frica sau furie.

Iar cu asta este punctul central al ceea ce vreau sa spun astazi. Anxietatea care ma cuprinde cand citesc stiri ca acestea, care iti aduc aminte ca economia este ca un tren asupra care a scapat de sub control. Frica care apare ori de cate ori ma gandesc ca maine as putea sa fiu intr-o situatie financiara atat de neagra incat sa nu o mai pot remedia. Furia pe care mi-o provoaca ochelarii de cal pe care cei mai multi dintre noi aleg sa ii poarte decat sa infrunte realitatea. Oare cat timp o sa le mai pot controla?

Ce faci cand auzi numai vesti rele?

Ma ascund. De televizor. Stau in pat - mai bine zis pe salteaua de la pat, care este pusa direct pe podea, ascult Radio Guerilla si "ma dau" pe net. Pentru ca in sufragerie, unde este televizorul, se aude vocea lui Basescu. Si eu nu mai suport ipocrizia si nesimtirea politicienilor. De orice culoare ar fi ei. Ma gandesc ca un virus care sa ii aduca pe toti in stadiul de legume fara minte ar fi o pedeapsa potrivita.

Si apoi stau si ma intreb: oare pot face ceva? Pentru ca toata afacerea asta cu politica si institutiile de stat imi dau senzatia ca ma lupt cu o hidra: ii tai un cap si alte trei apar in loc. Am sa ma mai gandesc.

The silver lining

Uneori simti ca vestile rele o sa te inghita. Exemplu concret: saptamana a inceput cu reduceri de pensii (care ii afecteaza pe ai mei parinti), reducerea alocatiilor pentru concediul de ingrjire copil (sora mea se resimte in acest caz) si alte catastrofe economice. Astazi aflu ca unul din mesterii care imi renoveaza casa s-a ranit cand punea parchetul si acum este internat la Bagdasar-Arseni asteptand sa ii repare tendonul de la degetul mare pe care a reusit - nu stiu cum - sa si-l sectioneze. Mi-e foarte mila de el, este din Miercurea Ciuc si nu vorbeste prea bine romaneste. M-am dus sa ii duc niste mancare si avea o privire asa de abatuta. Stiu cum este sa fii internat si in plus sa fii printre straini... Deprimant.

Si acum, the silver lining. Am primit un telefon pe care il asteptam ce ceva timp. Si poate imi reuseste ce mi-am propus - o sa povestesc despre asta alta data. Iar in cazul in care nu se materializeaza nimic tot o sa ma simt bine. Pentru ca am incercat. Nu o sa am regretul a ceea ce ar fi putut sa fie. Un sentiment placut.