Plictisitor da' bun

Homeostazia nu este doar un cuvant ciudat. Este un concept interesant. Ideea ca orice sistem tinde catre o stare de echilibru mi se pare linistitoare. Iar exemple intalnesti la tot pasul. Daca esti putin atent, vezi aceasta cautare a echilibrului peste tot. Tocmai am citit un articol in care se sustine ideea ca lucrurile plictisitoare sunt bune. Si ceea ce anume este plictisitor? Ceea ce presupune o perioada de timp mai indelungata.

Opiniile de genul asta imi aduc aminte ca si societatea umana este un sistem care isi cauta homeostazia. Suntem intr-o perioada de transformari rapide. "Mai repede" a ajuns sa fie aproape sinonim cu "mai bun". Vrem ca totul sa fie rapid, usor de asimilat si sa nu ne dea batai de cap. Insa mai sunt lucruri care se pot intampla numai daca le acorzi suficient timp. Uneori ani de zile. Ca raspuns la graba tot mai mare care a cuprins omenirea apar si oameni care spun: "haideti sa mergem mai incet!". Un exemplu este miscarea "Slow food" (evident, antiteza fast food-ului).

Iar de curand mi-am reamintit ca o bucata muzicala poate sa dureze mai mult de 7 minute si sa fie la fel de interesanta. Duminica am fost la concertul Orchestrei Del Maggio Musicale Fiorentino de la Sala Palatului. Au cantat doua simfonii, una de Enescu si una de Mahler. Nu pot sa spun ca sunt consumatoare constanta de muzica clasica. Si este prima data cand ma duc la un concert din cadrul Festivalului George Enescu. Dar am descoperit ca simfoniile rivalizeaza cu succes chiar si versurile si muzica plina de intelesuri a lui Leonard Cohen.

Cred ca pana la urma, diversitatea este cheia homeostaziei societatii umane. Cate un pic din fiecare. Este perfect posibil sa asculti doar muzica clasica sau doar Leonard Cohen. Insa nu-i asa ca este mult mai interesant sa asculti si una si alta? Plus ceva jazz, rock, blues si chiar muzica populara printre? Pana la urma homeostazia este plictisitoare (pentru ca trece mult timp pana se instaleaza) dar nu-i asa ca este buna?